marți, 9 august 2011

Dansul plutonierului


-Pluton drepti! ne ordonă plutonierul si apoi ne inspectă pe fiecare in parte de sus până jos luându-şi o mimică sobră. -Bă, cui îi place muzica? Nimic. Nici un răspuns. -Nu se aude? -Nouă, dom plutonier, cred că tuturor, indrăzni cineva. -Aşa bă, aşa vă vreau! Astăzi vom ingropa anul. Ghiţă, Paraschive, Lulea fiindcă tot vă place muzica duceţi-vă la fanfară si ajutaţi-i să-şi care instrumentele să ne cânte colo sus pe deal. Am aprobare de la colonel. Iar restu faceti chetă să cumpărăm un porc să-l facem la ceaun. Executarea! Zis şi făcut. Ne împrăştiarăm care încotro, unii după porc, alţii după băutură, alţii la fanfară. Si petrecerea începu, ţuica curgea, limbile se dezgheţară şi fanfara ne ţinea isonul. Şoriciul disparu repede în burţile noastre de parcă porcul ar fi fost făr de obraz. -Eremia! strigă plutonierul după câteva pahare de ţuică, Hai dracu-ncoa nu mai sta ca fraieru în postul de santinelă la doi paşi de petrecere vino sa bei cu noi! -Nu pot dom plutonier că sunt de gardă şi dacă mă prinde caporalul de schimb mă pedepseste! -Ce naiba te am aşa de prost, păi caporalul e mai tare ca mine? Eu îţi ordon să vii încoa! -Bine dom plutonier. Eremia lăsă arma în post şi veni la noi. Îi dădurăm şi lui să bea. Petrecerea era în toi. -Bă, hai să dansăm! zise la un moment dat plutonierul -Ce să dansăm? aproape că intrebarăm în cor -Dansul plutonierului! -Păi cum e aia? veni pe buzele tuturor întrebarea -Las că stie muzicanţii. Ziceti mă! Si fanfara incepu să cânte dansul pinguinului. -Nţţ! nu e asta! exclamă plutonierul. Apoi urmă meneaito, brasoveanca, vals, tango, gică petrescu, margareta pâslaru, dan spataru...n-a murit! etc -Nu, nu si nu! tună plutonierul, Vreau dansul plutonierului! Ce?? nu stiţi? Membrii fanfarei ridicară din umeri. -Toata lumea culcat! Salt înainte! Culcat! Salt înainte! Ce paşştele mamii voastre nu ştiţi nici măcar atâta lucru? Şi printre gâfâieli, icneli şi salturi apăru Eremia cu arma din post -Morţii mătii de plutonier! hai să vedem cum e dansul tău! şi trase o rafală de gloanţe către picioarele plutonierului. Acesta dansă involuntar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu